Când începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Publicat: 03 iun. 2021, 12:01 Autor: Elena Life
Când începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Postul Crăciunului, Postul Paștelui, Postul Sfintei Marii și cel al Sfinților Apostoli Petru și Pavel sunt cele patru posturi care se țin în fiecare an de către credincioși. Acesta din urmă este ținut pentru că cei doi Apostoli obișnuiau să postească înainte de a face fapte importante. În tradiția populară, acesta este cunoscut și sub denumirea de Postul Sânpetrului.

Postul Sfinților Petru și Pavel nu are aceeași durată în fiecare an. Începe în funcție de data la care se sărbătorește Paștele. Astfel, prima zi de post este în lunea de după Duminica Tuturor Sfinților. Aceasta pică la o săptămână după Rusalii. Rusaliile se sărbătoresc la fix 50 de zile de la Învierea Domnului.

În cazul în care Paștele se sărbătorește în luna mai, Postul Sfinților Petru și Pavel se desființează sau este foarte scurt. Asta pentru că Duminica Tuturor Sfinților ar pica după data de 29 iunie, când se sărbătoresc Sfinții Petru și Pavel.

În acest an, postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va avea o durată de doar 7 zile, începând cu data de 22 iunie. Va începe, în mod excepțional, cum s-a petrecut și în 2019, înainte de Duminica Tuturor Sfinților.

Acest post are durată schimbătoare, în funcție de data Sfintelor Paști. În mod normal ar trebui să înceapă luni după Duminica Tuturor Sfinților, însă atunci când Învierea este serbată mai târziu de 1 mai nu mai rămân suficiente zile pentru post. S-a întâmplat uneori ca sărbătoarea însăși, a Sf. Ap. Petru și Pavel, să fie înainte de Duminica Tuturor Sfinților.

Pentru a rezolva această situație, Sfântul Sinod a hotărât că „este necesară stabilirea unei perioade de minimum 7 zile pentru acest Post”, chiar dacă, în baza calculelor Pascaliei, el ar dura mai puțin de o săptămână.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

În timpul de pregătire pentru sărbătoare, creștinii meditează la zelul misionar al Sfinților Apostoli. Ei încearcă să pună în practică exemplul lor în propria viață. Pregătirea constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostoli și a altor cărți duhovnicești.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. Anul acesta, din cele 7 zile de post, 4 vor fi cu dezlegare la pește.

Pe întreaga durată a postului, nu se fac nunți. Prin ținerea acestui post se cinstesc și darurile Sfântului Duh, care s-au coborât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime, de aceea, în vechime, această perioadă se mai numea și „Postul Cincizecimii”.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfântul Apostol Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileei, şi se numea Simon înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, a fost cel mai vârstnic dintre ucenici şi deseori vorbea în numele tuturor Apostolilor.

Sfântul Apostol Pavel a fost învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel şi cunoscător al întregii învăţături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credinţă şi era de origine din Tarsul Ciliciei. Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, el persecuta pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos şi Învierea Lui. Pe când călătorea spre cetatea Damascului, pentru a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat. Din acel moment a crezut în Iisus Hristos și s-a botezat, lăsând rătăcirea în care trăise până atunci.

Sursa foto: Arhiva Ciao

 

Publicat: 03 iun. 2021, 12:01 Autor: Elena Life
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×